Încasarea în folosul statului a sumei de 382 de mii de euro de la fostul membru al PLDM, Pantelei Sandulachi poate dura ani. Executorul judecătoresc care se ocupă de acest caz spune că Sandulachi dispune de suficiente proprietăţi şi active pentru a restitui suma. Problema constă în faptul că bunurile debitorului şi cotele-părţi care îi aparţin în mai multe întreprinderi sunt gajate şi nu pot fi sechestrate, scrie Kommersant.
Între timp la judecătoria Râşcani ,este examinat dosarul penal în care fostul ministru al finanţelor Veaceslav Negruţă este acuzat de abuz în serviciu. Potrivit acuzatorilor anume el ocupând funcţia de ministru a indicat departamentului juridic al ministerului să nu conteste hotărârea Curţii de Apel Chişinău privind achitarea lui Sandulachi a unei recompense de 400 de mii de euro, în calitate de prejudiciu moral pentru tergiversarea unui dosar penal.
Şeful interimar al Procuraturii Anticorupţie, Eduard Harunjen a relatat publicaţiei că procesul se află la etapa investigaţiei. Ulterior instanţa va analiza documentele anexate la dosar, iar apoi va trece la dezbateri.
Procurorul nu a putut estima când se va finaliza examinarea cauzei. Ultima şedinţă de judecată în acest caz a avut lot pe data de 22 octombrie, iar următoarea este programată pentru 9 decembrie .
Fostul ministru în repetate rânduri a declarat că nu se consideră vinovat deoarece a acţionat în temeiul titlului executoriu, înaintat ministerului.
Veaceslav Negruţă consideră că atacul cu recurs al hotărârii Curţii de Apel putea duce la majorarea sumei prejudiciului la Curtea Supremă de Justiţie
sursa: national.md