Asigurarea supremației legii, a democrației, dar și combaterea corupției rămân elementele-cheie în parcursul european al Republicii Moldova. În lipsa acestor elemente, nu există substanța necesară pentru integrarea europeană a țării. Deocamdată, în cazul Republicii Moldova, se poate vorbi doar despre existența unor provocări mai degrabă, decât despre realizări în aceste domenii. Opiniile au fost formulate în cadrul unui forum organizat de către Fundația Konrad Adenauer la Chișinău, transmite IPN.
Hans Martin Sieg, directorul Fundației Konrad Adenauer (KAS), reprezentanța din România și Republica Moldova, a declarat că în Republica Moldova despre integrarea europeană deseori se discută în termeni de geopolitică și pe bună dreptate această componentă este prezentă. Cu toate acestea, substanța integrării europene este transformarea. Și aceasta nu poate reuși fără asigurarea supremației statului de drept și a democrației. Hans Martin Sieg a mai spus că succesul integrării europene a Republicii Moldova depinde de schimbările care ar asigura democrația, statul de drept, economia liberă etc. Dacă nu sunt prezente aceste componente, nu există substanța necesară pentru integrarea europeană. „Când vorbim despre situația din Republica Moldova, ar fi onest să spunem că trebuie să începem a discuta mai degrabă despre probleme, provocări, decât despre reușite” a notat directorul fundației.
Europarlamentarul Elmar Brok, Grupul Partidului Popular European, a declarat că statul de drept și supremația legii reprezintă esența tuturor ideilor europene. Supremația legii presupune și lupta cu corupția, fapte care sunt interconectate. Nu poate să existe o luptă cu corupția credibilă și legi bune atât timp cât nu există un sistem judiciar credibil. Comisia Europeană a menționat că sprijinul pentru Republica Moldova este legat de realizările la capitolul statul de drept. Din aceste considerente, este cazul ca guvernele să nu vină doar cu programe și platforme, dar și să le implementeze, a notat eurodeputatul. Elmar Brok s-a referit și la modificarea sistemului electoral, menționând că sunt urmărite anumite scopuri și în acest fel nu poate fi instalată democrația și nu poate fi vorba despre credibilitate, despre încredere din partea cetățenilor.
La eveniment au participat și reprezentanți ai partidelor de opoziție. Vicepreședintele Partidului Liberal Democrat, deputatul Vadim Pistrinciuc, a spus că despre integrarea europeană a Republicii Moldova se discută foarte mult. Republica Moldova a fost și campioană în cadrul Parteneriatului Estic, a avut și urcușuri, dar și coborâșuri. Recent, UE a deblocat pachetul financiar pentru Republica Moldova, iar oficialitățile încearcă să ne convingă de faptul că democrația și transformarea europeană a Republicii Moldova este pe un nou făgaș.
Maia Sandu, lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, a menționat că integrarea europeană și apropierea de UE înseamnă nu doar bani pentru necesitățile Republicii Moldova, pentru a depăși anumite probleme, ci și respectarea drepturilor, egalitate în fața legii, lucru care în Republica Moldova, în opinia sa, lipsește. „Atunci când această guvernare vorbește despre faptul cât de angajată este în procesul de integrare europeană și cât de îngrijorată este că s-ar putea să deviem de la acest proces de integrare din cauza forțelor pro-ruse, care încearcă să reorienteze traseul nostru, eu mă întreb în ce măsură procesul democratic în Republica Moldova este unul care demonstrează că noi mergem spre Uniunea Europeană?”, a spus Maia Sandu. În opinia sa, astăzi procesul democratic este pus în cel mai mare pericol de la Independență încoace.
Andrei Năstase, liderul Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr, a declarat că, atunci când este vorba despre integrarea europeană, trebuie să se discute despre valori și mai puțin despre cei care le împărtășesc sau care le promovează, în felul în care știu ei să le promoveze. În opinia sa, ideea integrării europene a Republicii Moldova a fost compromisă prin compromiterea mecanismelor statului de drept și a dus la consecințe grave, iar instituțiile care trebuie să asigure aceste mecanism au fost politizate și capturate.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…