Biroul pentru relații cu diaspora (BRD), care asigură secretariatul Grupului de lucru pentru crearea mecanismului legal privind transportul internaţional de colete neînsoţite, în colaborare cu NEXUS Moldova a lansat concursul de angajare al unui consultant național care va fi responsabil de elaborarea unui studiu cu privire la transportul internațional de pasageri și bagaje neînsoțite destinate/expediate de migranți. Produsul final al acestei inițiative va consta în elaborarea unui proiect de modificări al legislației în domeniul transportului și coletăriei, în colaborare cu Grupul de lucru.În cadrul studiului, vor fi luate în considerare opiniile și necesitățile tuturor părților implicate, inclusiv cele ale diasporei moldovenești și ale reprezentanților sectorului privat. Data limită pentru depunerea dosarelor pentru funcția de consultant național este 11 aprilie 2014, anunţă un comunicat al instituţiei.