Select your Top Menu from wp menus

STARE EXCEPŢIONALĂ a fost declarată la Orhei. Nu e glumă de 1 aprilie FOTO/VIDEO

În această dimineaţă niciun maxi-taxi care transportă călătorii în raza  oraşului Orhei nu a ieşit pe rută. Sute de orheieni  au întârziat la serviciu sau la orele de studii. Primăria Orhei a convocat urgent sedinta  Consiliului orăşenesc (CO),  pentru a examina  situaţia creată.

Primarul Vitalie Colun a declarat in cadrul sedintei CO  că acest gest este unul total neaşteptat si ca  SA Coloana Auto 2811, care presteaza servicii pe  rutele urbane de călători nu a preavizat în niciun fel despre  sistarea transportului în oraş.

Colun a informat consilierii că în adresa Primăriei au venit mai multe scrisori, una din care datează cu  sfârşitul săptămânii trecute,  prin care CA-2811  cere scumpirea biletului de călătorie de la 2 la 3 lei, aducând mai multe argumente pentru această majorare.

Primăria Orhei a venit cu un proiect de decizie care a fost aprobat cu votul majorităţii consilierilor orăşeneşti.

Decizia prevede declararea de la 1 aprilie a stării excepţionale în domeniul transportului public, anularea deciziei CO  din 6 martie curent,  prin care CA 2811 îi era prelungit dreptul de a lucra pe  rutele urbane pâna la 1 septembrie  2013,  şi împuternicirea ÎM Servicii Comunal Locative (SCL) Orhei să contracteze servicii de călători de la particulari pe durata acestei situaţii excepţionale în oraş.

Edilii orăşeneşti au căzut de acord ca joi, 4 aprlie , să se întrunească într-o şedinţă extraordinară în care să decidă daca vor crea o intreprindere municipală care va presta servicii de transport a călătorilor sau daca  vor modifica statutul ÎM SCL Orhei pentru ca de transport să se ocupe această intreprindere.

  • 3 oras 01.04.13
  • 2 oras 01.04.13
  • 1 oras 01.04.13