În bugetul pentru 2015 al Statelor Unite sunt prevăzute resurse importante pentru consolidarea cooperării cu Republica Moldova în „domenii sensibile”, cum sunt apărarea şi energia, a declarat ambasadorul Republicii Moldova la Washington, Igor Munteanu într-un interviu cu Europa Liberă. El a precizat că este vorba de aşa-numita „ European Reassurance Initiative, această inițiativă de 810 milioane de dolari urmează să susțină consolidarea prezenței și cooperării individuale a Statelor Unite cu țările din Europa de Est și Europa Centrală în ceea ce privește programe de instruire și de echipare a statelor europene aliate… Deci, pentru anul viitor sunt bugetate resurse importante pentru consolidarea relațiilor dintre țara noastră și Statele Unite pe domeniul cel mai sensibil – energie, apărare.” – a declarat ambasadorul moldovean la Washington, în interviul cu Europa Liberă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…