Persoanele îndrăgostite sunt mai puţin capabile să se concentreze şi să îndeplinească sarcini care solicită atenţie.
Potrivit unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea din Leiden, Olanda, şi Universitatea Maryland, SUA, controlul cognitiv, în cazul persoanelor îndrăgostite, este diminuat.
Studiul a cuprins 43 de participanţi care erau implicaţi într-o relaţie amoroasă de mai puţin de o jumătate de an.
Aceştia au fost rugaţi să îndeplinească un număr de sarcini în cursul cărora trebuiau să diferenţieze, cât mai rapid posibil, informaţia relevantă de cea irelevantă.
Cu cât erau mai îndrăgostiţi, cu atât participanţii s-au dovedit mai puţin capabili să ignore informaţia irelevantă, notează Science Daily.
Motivul pentru care dragostea romantică este asociată cu schimbări în ceea ce priveşte controlul cognitiv este încă necunoscut, dar cercetările viitoare ar urma să abordeze şi să clarifice această problemă.
sursa: antena3.ro
Elena Rogoti, profesoară de matematică la IP Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei și…
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…
Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…
Alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025 au fost competitive și au oferit alegătorilor…
În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…
Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…