În primăria comunei Chiţcanii Vechi din raionul Teleneşti, perceptorul fiscal Rodica Taburceanu este soţia primarului localităţii, Alexandru Taburceanu. Soţii lucrează împreună în aceeaşi instituţie de 14 ani, în tot acest timp soţia fiind subalterna soţului, informeaza portalul moldovacurata.md.
Alexandru Taburceanu afirmă că este primar al acestei localităţi din anul 1999. Când a venit la primărie, soţia sa activa în această instituţie în calitate de contabil-şef, iar soţul a schimbat-o dintr-o funcţie publică în alta. Acesta a mai menţionat că va soluţiona în viitorul apropiat acest eventual conflict de interese.
În schimb, Rodica Taburceanu este nemulţumită de prevederile Legii privind statutul funcţionarului public, potrivit cărora un funcţionar nu are voie să lucreze în subordinea unei rude
La rândul său, Adela Griciuc, şefa Direcţiei control interese personale din cadrul Comisiei Naţionale de Integritate (CNI), susţine că o posibilă cale de soluţionare a unui eventual conflict de interese este ca subalternul să fie transferat într-o altă funcţie, fără statut de funcţionar public.