Soția ministrului Justiției, Vladimir Cebotari, Maria Cebotari, și-a vândut cota-parte din compania aeriană Fly One cu 4 milioane de lei sau aproximativ 200 de mii de euro. Datele apar în declarația de avere și interese personale pentru anul 2016 a ministrului Justiției. Maria Cebotari avea în cadrul SRL Fly One o cotă de 40 la sută, iar valoarea de cumpărare era de 200 de mii de lei, potrivit declarației de venituri și proprietăți a demnitarului făcută pentru anul 2015. Solicitat de Moldova Curată, Vladimir Cebotari a precizat că valoarea cotei deținute a crescut pentru că s-au mai făcut investiții, a fost mărit capitalul social.
mai multe pe moldovacurata.md
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…