Select your Top Menu from wp menus

Șor vrea scuze publice de la Dodon, care l-ar amenința pe el și familia sa cu dosare penale în Rusia. Ce răspunde Președinția

Ilan Şor, care candidează la parlamentare atât pe listele partidului ce îi poartă numele, cât și indiidual, a organizat astăzi un briefing de presă, unde a cerut ca preşedintele Igor Dodon să vină cu scuze publice și l-a acuzat pe acesta că îi amenință familia cu dosare penale in Rusia. Președinția a răspuns printr-un comunicat în care regretă că unii actori electorali încearcă atragerea instituției prezidențiale „în polemici politice cu temei fictiv”.

Potrivit Moldova.org, Șor a declarat că Igor Dodon vrea să facă presiuni asupra lui, pentru ca să nu-l critice şi să nu le spună oamenilor adevărul despre el.

„Igori Nikolaevici mi-a ameninţat familia, soţia şi copilul, a transmis prin intermediul unor cunoscuţi comuni că pe familia mea o aşteaptă probleme serioase în Rusia. El a transmis că la solicitarea sa, FSB va organiza aceste probleme, deschizând pe numele meu şi al soţiei mele dosare penale în Rusia. În acest fel, el vrea să mă preseze pentru ca eu să nu îl critic şi să nu le spun oamenilor adevărul despre el”, a declarat astăzi Ilan Şor.

El a spus că îi pare straniu că Igor Dodon personal îl amenință, luând în considerație relațiile de prietenie pe care le-au avut anterior.

„Eu mereu l-am ajutat. Igor Dodon nu o singură dată a zburat din contul meu la Moscova. A folosit avionul meu, mașinile mele și casa mea. Împreună am petrecut timpul în casa mea din Rusia. Am luat cina și prânzul cu familiile. De exemplu, am zburat împreună la un meci de fotbal la Monaco. Am încercat să creez o atmosferă bună pentru el”, a relatat Șor.

El a mai spus că niciodată nu ar fi povestit despre aceste lucruri, așa cum l-a rugat și Igor Dodon, dacă șeful statului nu i-ar fi amenințat familia.

Imediat după aceasta, Președinția a venit cu un comentariu în care se menționează că, cu regret unii candidați la alegerile parlamentare încearcă să atragă președintele și instituția prezidențială „în polemici politice cu temei fictiv”.

„Or, declarațiile unor sau altor candidați la funcția de deputat trebuie tratate exclusiv în context electoral.

În particular, observăm o încercare disperată a unor candidați de a distrage atenția de la învinuirile directe care li se aduc în legătură cu furtul miliardului și nelegitimitatea participării lor în scrutinul parlamentar”, se arată în comentariu.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sor-vrea-scuze-publice-de-la-dodon-care-l-ar-ameninta-pe-el-si-familia-sa-cu-dosare-penale-in-rusia-ce-raspunde-presedintia/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19