Un sondaj CBS-AXA, publicat joi, confirmă rezultatul ultimului Barometru al Opiniei Publice (BOP) și anume că în următorul parlament ar intra numai două partide: Partidul Socialiștilor și Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) condus de Maia Sandu.
Potrivit sondajului realizat pentru Institutul „IDIS-Viitorul”, socialiștii ar obține 31,8%, iar PAS – 16,1%, dacă alegerile ar avea loc duminică. În aprilie, în sondajul BOP socialiștii erau cotați cu 33,6%, iar PAS – cu aproape 25%.
Potrivit sondajului CBS-AXA, 69% din cei chestionați sunt siguri sau foarte siguri că vor merge să voteze.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…