Aproximativ 80% dintre cetăţenii cu drept de vot intenţionează să se prezinte la urne la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, iar peste două treimi vor vota pentru demitere, arată datele unui sondaj de opinie IMAS, realizat la comanda Europa FM.
Potrivit sondajului, 79,8% dintre românii cu drept de vot intenţionează să se prezinte la urne la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, 15,2% dintre respondenţi spun că nu vor merge la vot, iar 5% nu ştiu sau nu s-au decis.
Datele sondajului mai arată că 64,3% dintre participanţii la referendum vor vota pentru demiterea preşedintelui Băsescu, 27,4% dintre cei care vor merge la urne afirmă că vor vota împotriva demiterii, iar 8,3% nu ştiu sau nu răspund.
Sondajul a fost realizat în perioada 5 – 7 iulie 2012.
Au fost realizate o mie de interviuri prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviews), iar eroarea este de plus/ minus 3,0%.
Populaţia ţintă – persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, care locuiesc în România.
Sociologul Alin Teodorescu a declarat, la Europa FM, că intenţia de prezentare la urne de aproximativ 80% arată că oamenii sunt foarte interesaţi şi că au aflat de problemă. „Oamenii au fost foarte informaţi şi nu au avut nicio problemă în a ne răspunde la o întrebare destul de complicată, referendum, demitere, sunt termeni destul de complicaţi. Nu au avut nicio problemă, ştiau de referendum, ştiau de demitere şi aveau deja o opinie formată. Asta nu înseamnă că vor veni la vot 80% din 17 milioane, că vor veni 14 milioane de persoane. Noi credem în momentul de faţă că vor veni la vot în jur de 8,5 milioane de persoane”, a afirmat Teodorescu.
În opinia sociologului, raportul de 2 la 1 între susţinătorii demiterii şi susţinătorii păstrării în funcţie este normal după alegerile locale din 10 iunie. „Cifrele acestea se pot modifica în timpul campaniei, dar după părerea noastră preşedintele Băsescu este demis”, a mai afirmat Teodorescu.
sursa:AGERPRES