Categories: PoliticȘtiri

Soluţionarea crizei în care au ajuns politicienii din Republica Moldova rămâne incertă

Partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană au reacţionat destul de reţinut la îndemnul preşedintelui Nicolae Timofti de a reveni la masa negocierilor pentru a pune capăt disputelor. Partidul Liberal şi cel Democrat insistă ca acordul alianţei să fie renegociat, ceea ce înseamnă reîmpărţirea responsabilităţilor. Dar nici unul, începând cu PLDM, nu vrea alegeri anticipate.
Într-un interviu cu Europa Liberă, preşedintele de onoare al democraţilor, Dumitru Diacov se declara convins că potenţialul Alianţei nu a fost epuizat ”. La rândul său, liderul liberal Mihai Ghimpu a confirmat, într-un interviu cuEuropa Liberă, că partidul său nu va vota o moţiune de
Premierul Vlad Filat, al cărui partid s-a retras verbal din Alianţa pentru Integrare Europeană, provocând actuala criză, a declarat Europei Libere că nu va demisiona, cum i s-a cerut
Pe de altă parte publicaţia Kommersant scrie că potrivit informaţiilor de care dispune în cadrul adunării birului politic al PDM din 25 februarie ,s-ar fi luat decizia de a merge până în pânzele albe şi să fie întreprinse toate măsurile pentru ca premierul Filat să demisioneze.
Potrivit info-prim neo împăcarea liderilor politici de la guvernare va fi doar mimată. În realitate s-a ajuns mult prea departe, dar nimeni nu doreşte să-şi asume responsabilitatea pentru demiterea Guvernului. Declaraţii în acest sens a făcut pentru Info-Prim Neo analistul politic Oazu Nantoi.
Acesta mai crede că declaraţiile lui Marian Lupu despre ineficienţa Guvernului sunt spectacol politic, deoarece nu retrage miniştrii PD din Guvern,
Cu două săptămâni în urmă, liberal-democraţii au părăsit acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană. Aceştia au fost acuzaţi de foştii colegi de alianţă că au demarat criza politică în ţară.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago