Spermatozoizi în etape timpurii de dezvoltare au fost creaţi din pielea bărbaţilor infertili, în urma unor experimente de laborator ale cercetătorilor americani.
Niciunul dintre bărbaţii care au participat la experiment nu producea suficientă spermă în vederea procreării, iar oamenii de ştiinţă consideră că, în viitor, noua tehnologie ar putea duce la tratarea bărbaţilor cu probleme de infertilitate.
„Rezultatele noastre sunt primele care oferă un model experimental pentru studierea dezvoltării spermei. Prin urmare, există potenţial pentru aplicarea terapiilor celulare în clinici, de exemplu, astfel încât să putem crea un număr tot mai mare de spermatozoizi cât mai viabili în laborator”, a declarat Reijo Pera, coordonatorul cercetării, de la Institutul de medicină regenerativă şi de biologia celulelor-suşă de la Universitatea din Stanford.
Infertilitatea afectează între 10 şi 15% dintre cupluri, iar cauzele genetice prevalează, în mod surprinzător, în rândul bărbaţilor.
sursa: descopera.ro