Select your Top Menu from wp menus

Solicitare ÎN REGIM DE URGENTĂ de la un candidat către CEC

Vadim Brînzan, care intenţionează să candideze în calitate de candidat independent la alegerile prezidenţiale din 30 octombrie a adresat astăzi o scrisoare Comisiei Electorale Centrale în care solicită ca instituţia să se pronunţe în regim de urgenţă asupra mai multor probleme. CEC trebuie să explice modalitatea de autentificare a semnăturilor precum şi autorităţile abilitate cu dreptul de a autentifica semnăturile colectate de la cetăţenii moldoveni domiciliaţi în regiunea transnistreană, dar şi a cetăţenilor domiciliaţi peste hotarele Republicii Moldova în susţinerea unui candidat la preşedinţie.
Ieri într-o conferinţă de presă avocatul Ştefan Gligor, care este preşedintele grupului de iniţiativă ce colectează semnăturile pentru înregistrarea lui Vadim Brînzan în calitate de candidat a spus că
în raioanele de est ale ţării nu există autorităţi alese constituţional, cei peste 200 de mii de cetăţeni moldoveni din regiunea transnistreană pierd automat posibilitatea de a semna în susţinerea unui pretendent la calitatea de candidat la alegerile prezidenţiale.
Vadim Brînzan, a spus că astfel de prevederi legislative le interpretează ca impedimente pentru cei ce doresc să participe la alegeri, mai ales independent. Vadim Brînzan susţine că toţi cei care doresc să candideze independent la scrutinul prezidenţial sunt discriminaţi de autorităţi, fiind puşi pe picior de egalitate cu pretendenţii înaintaţi de partide. În opinia sa, este foarte greu, dacă nu imposibil, pentru o persoană fără resurse administrative şi o formaţiune politică în spate să colecteze câte 600 de semnături unice din cel puţin 18 raioane.
Vadim Brînzan a mai spus că necesitatea de a colecta semnături unice încalcă dreptul cetăţenilor la pluralism politic, iar în alte ţări, mult mai mari decât Moldova şi cu o populaţie mai mare, nu există obligaţia de a semna pentru un singur candidat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/solicitare-in-regim-de-urgenta-de-la-un-candidat-catre-cec/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19