Select your Top Menu from wp menus

Soldaţii din unităţile de elită ale Armatei Naţionale sunt maltrataţi

Procuratura militară Chişinău a iniţiat un control pe faptul maltratării unui soldat al Batalionul 22 de Menţinere a Păcii din cadrul Armatei Naţionale.

Verificările procurorilor au arătat că în seara zilei de joi, un militar în termen – caporal, aflîndu-se pe teritoriul unităţii, din motivul neexecutării indicaţiilor pentru ieşire la alinierea de seară, i-a aplicat soldatului două lovituri cu pumnul în regiunea abdomenului. Cu dureri acute victima a fost internată în Spitalul Militar unde i-a fost extirpată splina.

Procuratura efectuează acţiuni de urmărirea penală în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor ce au adus la comiterea infracţiunii.

Pe un caz similar procurorii deja au finalizat urmărirea penală. Astfel, recent, Procuratura militară Chişinău a deferit justiţiei o cauză penală de învinuire a unui militar prin contract al Batalionului de gardă al Armatei Naţionale de comiterea infracţiunii „Acte de violenţă săvârşite asupra militarului” din Codul Penal.

În cadrul urmăririi penale procurorii au stabilit: că în seara de 8 august curent locotenentul s-a apropiat de un soldat, căruia fără motive i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele peste diferite părţi ale corpului. În continuare inculpatul a ameninţat victima cu aplicarea violenţei în cazul în care acesta va comunica superiorilor despre maltratare.

În rezultatul acţiunilor violente ale locotenentului partea vătămată s-a ales traumă închisă a cavităţii abdominale manifestată prin lezarea splinei precum şi cu alte leziuni periculoase pentru viaţă. În consecinţă, soldatul a fost internat în spital unde i-a fost înlăturată splina, iar ulterior recunoscut inapt pentru serviciul militar.

În cazul în care va fi recunoscut vinovat, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 12 ani.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/soldatii-din-unitatile-de-elita-ale-armatei-nationale-sunt-maltratati/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19