Categories: PoliticSocialȘtiri

Şoferul maşinii cu numere diplomatice, în care au fost depistate cutii cu anabolizante, pus sub învinuire

Şoferul microbuzului cu numere diplomatice, reţinut sâmbătă la postul vamal Palanca, în care au fost depistate cutii cu anabolizante, a fost pus sub învinuire. Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) a preluat investigarea respectivului dosar, a dispus învinuirea şoferului pentru tentativă de contrabandă cu anabolizante şi substanţe psihotrope, şi urmează să depună demers la arest pentru 30 de zile.

Substanţele au fost depistate în autoturism pe 5 decembrie 2020, de către Serviciul Vamal şi Serviciul de Informaţii şi Securitate, iar potrivit estimărilor, evaluarea lotului se cifrează la peste 8 milioane de lei.

Investigarea cazului este exercitată de PCCOCS, de comun cu autoritatea vamală, iar la această etapă se stabileşte provenienţa substanţelor şi cercul de persoane implicate. 

Procuratura va reveni cu noi amănunte, în măsura în care acestea nu vor periclita avansarea investigaţiilor.

Potrivit legii, infracţiunea de contrabandă se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani în cazul persoanelor fizice, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300.000 la 550.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea persoanei juridice.

Astăzi deputatul Lilian Carp a solicitat Ministerului Afacerilor de Externe şi Integrării Europene să îl revoce din funcţie e ambasadorul R. Moldova în Federaţia Rusă, Andrei Neguţa, care, potrivit lui Lilian Carp, ar avea tangenţe cu autoturismul cu numere diplomatice reţinut cu anabolizante la vamă.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago