Categories: PoliticȘtiri

Societatea civilă îndeamnă cetăţenii să voteze Europa

Reprezentanţi ai societăţii civile îndeamnă cetăţenii să iasă la vot la 30 noiembrie şi să aleagă partidele pro-europene, spunând că doar aşa vor oferi ţării şansă să se dezvolte în continuare. Apelul societăţii civile a fost prezentat, într-o conferinţă de presă la IPN. În acesta se menţionează că de modul de desfăşurare şi de rezultatul alegerilor din 30 noiembrie ar putea depinde perspectiva de existenţă a statului Republica Moldova.

„Suntem conştienţi de faptul că în societatea moldovenească s-a acumulat o nemulţumire profundă în ceea
ce priveşte clasa politică din Republica Moldova în ansamblu, şi comportamentul partidelor ce au făcut parte din coaliţia de guvernare în special. Pe durata ultimei guvernări, corupţia la cel mai înalt nivel nu a fost extirpată, iar justiţia a rămas nereformată.”, notează reprezentanţii societăţii civile.

În acelaşi timp, în apel se specifică faptul că nu putem ignora aportul sporit al Uniunii Europene întru dezvoltarea ţării în ultimii 4 ani. Totodată, este evident că numai formarea operativă, după scrutinul din 30 noiembrie, a unei coaliţii care şi-ar asuma univoc angajamentul de a guverna ţara în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere cu UE ne va permite să păstrăm stabilitatea internă şi să purcedem calm la munca de implementare a standardelor europene în toate sferele vieţii”, se mai spune în apel.

Apelul societăţii civile accentuează faptul că azi Ucraina este ţinta unei agresiuni din partea Federaţiei Ruse. Pe partea continentală a Ucrainei au loc lupte grele în urma cărora au fost ucise mii de persoane civile, printre care şi copii. În acest moment, nu există nicio garanţie că Rusia va respecta angajamentele internaţionale şi că acest conflict armat nu va ajunge la graniţele Moldovei.

Ţinând cont de cele expuse, reprezentanţii societăţii civile, cheamă toţi cetăţenii Republicii Moldova să participe la scrutinul din 30 noiembrie şi, prin votul lor, să susţină perspectiva europeană a ţării.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

11 ore ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

4 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

5 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

5 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

7 zile ago