Categories: PoliticȘtiri

Socialiştii au părăsit şedinţa Parlamentului: Vom solicita demiterea lui Andrian Candu!

Fracțiunea Partidului Socialiştilor a părăsit ședința de astăzi a Parlamentului, pe motiv că proiectele înaintate de fracțiune privind demiterea și revocarea din funcție a mai multor directori de instituții nu au fost aprobate. Astfel, fracțiunea socialișilor a cerut revocarea din funcție a membrilor CEC, A directorului CNA, Procurorului General, dar și a conducerii ANRE.

Imediat după părăsirea sălii de şedinţe, deputaţii socialişti au declarat că fracțiunea PSRM va cere demisia președintelui Parlamentului, Andrian Candu.

„Atunci când se vine cu proiecte care să miște Republica Moldova, acestea sunt blocate. Noi vrem demisia tuturor funcționarilor corupți: procurorul general, toată compnența CEC și conducerea CNA. Pe noi nu ne interesează războiul politic asupra PLDM. Domnul Candu spune că numai dânsul poate propune demiterea procurorului general. Noi nu suntem satisfăcuți. Revenim la proiectul de hotărâre cu privire la demiterea lui Candu”, a declarat socialistul Vlad Bătrâncea.

Potrivit lui, organizarea alegerilor anticipate reprezintă singura șansă pentru Moldova, aceasta însă după ce vor fi demişi şefii instituţiilor care pot influenţa rezultaul unui eventual scrutin. „Noi, socialiștii, suntem pe poziția că Moldova este un stat capturat. Nu avem un Guvern funcţinal. iar singura soluție sunt alegerile anticipate”, a adăugat Bătrâncea.

sursa: moldova.org

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago