Select your Top Menu from wp menus

Socialiștii au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională solicitându-i să se pronunțe în privința termenului în care președintele ar trebui să propună un candidat la funcția de prim-ministru

Deputații socialiștii au depus astăzi o sesizare la Curtea Constituțională solicitându-i să se pronunțe în privința termenului în care președintele ar trebui să propună un candidat la funcția de prim-ministru.

Deputatul Vasile Bolea a declarat pentru Ziarul de Gardă că sesizarea cuprinde șase întrebări și a fost redactată având în vedere decizia de ieri a Curții care a stabilit că Parlamentul nu se poate autodizolva.

Liderul PSRM a acuzat-o ieri pe Maia Sandu că nu acționează perpetuând astfel criza constituțională și i-a cerut să vină cu o propunere de premier până la 1 februarie.

Amintim că Guvernul controlat de PSRM și condus de Ion Chicu a demisionat la sfârșitul anului din proprie inițiativă, iar premierul și trei miniștri din domenii cheie precum sănătatea, finanțele și economia, au refuzat să exercite interimatul funcțiilor până la învestirea unui nou Executiv.

Potrivit Constituției, Parlamentul poate fi dizolvat dacă nu adoptă legi timp de trei luni sau nu poate forma un nou guvern după cel puțin două tentative nereușite. În cazul existenței unei majorități formalizate în Parlament, șeful statului este obligat să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru, iar în cel al absenței unei astfel de majorități, președintele este în drept să desemneze un premier.

sursa: radiochisinau.md