Select your Top Menu from wp menus

Soarta regiunii transnistrene depinde de situaţia din Ucraina

Evenimentele sonore din Ucraina au provocat o tăcere de mormânt printre elitele transnistrene. Conducerea regiunii, care în ultimele luni a proliferat mai multe declaraţii radicale antieuropene, îşi păstrează tăcerea în privinţa situaţiei police de la Kiev.
Rezultatul luptei politice va influenţa neapărat soarta regiunii din stânga Nistrului.
Pe holurile administraţiei RMN s-a răsuflat cu uşurare de două ori – prima dată când Victor IanuKovici nu a semnat Acordurile de la Vilnius, a doua oară când Berkut a intervenit violent contra protestatarilor din centrul capitalei ucrainene.

Ambele fapte au însemnat pentru Transnistria că Ucraina nu va ajuta Moldova în controlul hotarului recunoscut internaţional şi în acest fel dispare o pârghie de influenţă asupra conducerii RMN.

Anterior experţii prognozau că în cazul semnării de către Ucraina a Acordurilor de Asociere, Transnistria va exista în forma sa actuală doar câteva luni. Eşuarea semnării acestor acorduri înseamnă că situaţia de conflict de pe Nistru va fi păstrată pentru ani sau chiar decenii.

În cazul în care opoziţia ucraineană va ruşi să se revanşeze pentru evenimentele din 30 noiembrie şi să îl înlăture pe Ianukovici, soarta RMN din nou va sta sub semnul întrebării. Puţin probabil că la Kiev se va uita pe cine l-au susţinut în ultimele luni politicienii şi ideologii Tiraspolului oficial.

În cazul victoriei opoziţiei ucrainene aceasta ar putea bloca regiunea transnistreană şi contingentul rusesc de trupe de aici. În schimb pentru administraţia lui Ianukovici, Transnistria tot timpul a fost o piesă valoroasă care putea fi utilizată în târgul cu Buxellesul şu Moscova.

Reverenţele din ultimele zile în direcţia Europei din ultimele zile din partea lui Ianukovici pot semnifica şi predispoziţia acestuia de a oferi europenilor o cedare, în scopul izolării internaţionale. În acest caz obiectul târgului ar putea deveni regiunea transnistreană

sursa: national.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/soarta-regiunii-transnistrene-depinde-de-situatia-din-ucraina/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19