Select your Top Menu from wp menus

SIS-ul face precizări referitoare la declaraţiile deputatului Ion Butmalai

Serviciul de Informaţii şi Securitate a emis ieri un comunicat în care spune că în contextul monitorizării factorilor de risc ce ar putea expune pericolului sistemul financiar-bancar al ţării, în speţă Banca de Economii a Moldovei (BEM), informează conducerea ţării precum şi organelle abilitate . Potrivit comunicatului,  în informaţiile Serviciului la subiectul dat nu sunt vizate persoanele nominalizate în „Declaraţia Politică” (din 22 mai 2013) a lui Ion Butmalai, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, secretarul Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică. SIS declară că în adresa Comisiei respective de către SIS nu au fost expediate informaţii de acest gen. Relativ la informaţia diseminată opiniei publice prin „Declaraţia Politică”, precum că în adresa Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova a parvenit şi a fost înregistrată scrisoarea unor angajaţi ai SIS”, Serviciul a luat act, pe care motiv au fost demarate măsuri ce se impun în conformitate cu prevederile cadrului instituţional în vigoare.

La mijlocul săptămânii, potrivit INFOTAG,  Ion Butmalai a emis o declarație în care se spune că SIS a trimis Comisiei o scrisoare în care se spune că: „SIS deține informația potrivit căreia, la 7 aprilie 2012, schema de legalizare a unor acțiuni de tip raider a fost determinată în cadrul unei întâlniri secrete ce a avut loc la Biroul lui Dorin Damir (omul de încredere al lui Vlad Plahotniuc), din strada Al. Lăpușneanu, la care au participat Alexandru Tănase, Mihai Poalelungi, Victor Berlinschi (reprezentantul acționarilor minoritari ai Băncii de Economii) și o judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău.

După aceasta,  pe site-ul Curţii Supreme de Justiţie a fost plasat un comunicat în care Mihai Poalelungi a declarat că la 7 aprilie nu se afla în ţară ,fiind plecat la Strasbourg. Pe de altă parte,  jurnal.md a publicat ieri un document care ar demonstra faptul că Mihai Poalelungi a plecat la Strasbourg pe data de 8 aprile.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sis-ul-face-precizari-referitoare-la-declaratiile-deputatului-ion-butmalai/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19