Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova sesizează activizări ale unor forţe în direcţia subminării cadrului naţional de securitate. Interesul meschin al acestora, pe palier intern cât şi de sorginte externă, este orientat expres spre generarea de destabilizări a echilibrului social în contextul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie.
Serviciul, de comun cu alte autorităţi ale statului, realizează, în baza prevederilor legale, întreg complexul de măsuri de prevenire şi contracarare, orientate la neadmiterea unor evoluţii negative şi excluderii riscurilor de securitate.
Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova lansează un mesaj către populaţie, de a fi vigilenţi şi a nu cădea pradă diverselor provocări, indiferent de conotaţia şi originea acestora.
SIS face un apel şi către liderii şi formatorii de opinie, precum şi către concurenţii electorali, de a evita şi renunţa la declaraţii şi activităţi ce ar genera insecuritate