Sindicatul angajaţilor organelor de forţă îşi exprimă dezacordul în legătură cu prevederile proiectului Legii cu privire la reformarea sistemului de pensii, în partea ce ţine de egalarea pensiilor foştilor angajaţi ai structurilor de forţă cu ale celorlalţi pensionari, şi ameninţă cu proteste dacă prevederea nu va fi revăzută, transmite IPN.
Mihai Laşcu, preşedintele Federaţiei sindicale de ramură „Sindlex”, a declarat vineri, 25 octombrie, într-o conferinţă de presă, că diminuarea pensiilor pentru angajaţii forţelor de ordine pune în pericol securitatea publică şi chiar cea a statului.
„Angajaţii forţelor de ordine îşi pun în pericol viaţa. Atunci când dimineaţa pleacă la serviciu, nu sunt siguri că vor reveni acasă. O pensie mai mare îi motivează să rămână în sistem. Diminuarea pensiilor ar conduce la concedieri masive, care ar pune în pericol ordinea şi securitatea publică”, a argumentat Laşcu.
Potrivit preşedintelui „Sindlex”, studiile au arătat că media speranţei de viaţă pentru angajaţii forţelor de ordine este de 57 de ani, fapt care îi determină pe mulţi angajaţi ai structurilor de forţă să părăsească sistemul: „Se creează o situaţie îngrijorătoare. Specialiştii bine pregătiţi sunt puşi în faţa situaţiei de a pleca în rezervă, iar în loc sunt angajaţi oameni nepregătiţi”.
Mihai Laşcu a mai spus că angajaţii structurilor de forţă sunt gata să iasă la proteste dacă amendamentul nu va fi revizuit. „Nu se va recurge la grevă sau proteste în timpul orelor de muncă. Dar în timpul liber au dreptul să protesteze paşnic. La fel şi familiile lor”, a precizat Laşcu.