Select your Top Menu from wp menus

Sindicatele solicită premierului interimar să intervină în situația catastrofală în care se află drumarii

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din Republica Moldova a solicitat repetat prim-ministrului interimar, Gheorghe Brega, să intervină în situația, ”deja catastrofală, în care se află întreprinderile ”Drumuri” din cadrul întreprinderii de stat ”Administrația de Stat a Drumurilor”. Datoriile față de întreprindere se ridică la peste jumătate de miliard de lei, iar drumarii nu au primit salarii din luna octombrie, informează MOLDPRES.

”Fondul Rutier, preconizat pentru întreținerea și deservirea rețelelor rutiere, se gestionează cu grave încălcări ale legislației, iar datoriile către Administrația de Stat a Drumurilor constituie circa 530 milioane de lei”, se spune într-o scrisoare a sindicatelor. Potrivit acestora, ”volumul lucrărilor executate au fost achitate de către Ministerul Finanțelor la nivel de circa 50 la sută. S-au format datorii considerabile și din partea organelor publice locale, motivate prin lipsa surselor financiare”.

În urma finanțării insuficiente, întreprinderile SA ”Drumuri”, precum și unii antreprenori, printre care și ”Magistrala”, Bălți, ”au acumulat restanțe majore la salarizare începînd cu lunile octombrie-noiembrie curent, precum și către furnizori, gata de a purcede la procese judiciare, ce pot provoca inclusiv sechestrarea bunurilor materiale”, atenționează sindicatele.

Colectivele de muncă, în prag de sărbători, ”rămîn fără salarii, iar conducătorii SA ”Drumuri”, cu risc de a pierde credibilitatea salariaţilor și a furnizorilor, rămîn față în față cu structurile de control și fiscale, care sînt indiferente față de datoriile statului către drumari, conștient sau inconștient blochează conturile și aplică sancțiuni pentru neachitarea impozitelor”.

”Sumele transferate pentru salarii sînt sustrase de către organele fiscale din teritorii, fiind încălcat flagrant art. 144 al Codului Muncii privind plata primordială a salariilor”, mai spun sindicatele.

Federaţia Sindicatelor Transportatorilor și Drumarilor din RM consideră inadmisibilă menținerea actualei situații și avertizează Guvernul despre solicitările colectivelor de muncă de a-și proteja interesele, inclusiv prin acțiuni active de protest.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sindicatele-solicita-premierului-interimar-sa-intervina-in-situatia-catastrofala-in-care-se-afla-drumarii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19