După ce autoritățile au propus majorarea salariului pentru categoriile 1-6 ale Reţelei Tarifare Unice (RTU) cu doar 10 %, în semn de dezacord, reprezentanţii Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei (FSEŞ) au întrerupt astăzi, 10 martie, negocierile cu Guvernul.
Potrivit unui comunicat de presă al FSEȘ, această propunere a stârnit nemulţumire şi revoltă din partea sindicaliștilor din educație. “Ţinând cont de faptul că argumentele reprezentanţilor FSEŞ nu au fost auzite de partea guvernamentală, reprezentanţii FSEŞ au întrerupt negocierile şi au părăsit şedinţa unde erau purtate negocierile”, se arată în comunicat.
Comisia din partea FSEȘ a propus convocarea şedinţei în plen a Consiliului General al FSEŞ pe data de 15 martie, (Casa Sindicatelor, sala et.1, ora 10.00), cu invitarea Premierului Pavel Flilip, Corinei Fusu, ministru al Educaţiei, şi a membrilor Comisiei de negocieri. Participanții la ședinţă vor lua decizia cu privire la acţiunile ulterioare ale FSEŞ.
Amintim că Federația Sindicală a Educației şi Ştiinţei, care întruneşte circa 115 mii membri de sindicat, a înaintat Guvernului, în luna octombrie 2016, următoarea listă de revendicări:
1. Egalarea salariului pentru categoria I de salarizare a RTU cu mărimea minimului de existenţă, începând cu 1 ianuarie 2017.
2. Majorarea salariului de funcţie al personalului didactic şi ştiinţifico-didactic cu 50%, începând cu 1 ianuarie 2017.
3. Majorarea indemnizaţiilor unice acordate tinerilor specialişti din ramură, la plasarea în câmpul muncii, stabilindu-le în mărime de 50 mii lei (studii medii speciale) şi, respectiv, 70 mii lei (studii superioare).
4. Reducerea, începând cu 01.01.2017, a normei didactice pentru tinerii specialişti, în primii 3 ani de activitate, la 75% pentru un salariu de funcţie.
5. Recalcularea anuală, necondiţionată, a cuantumului pensiilor pentru pensionarii încadraţi în câmpul muncii.
6. Majorarea cuantumului burselor de studii cu 20 la sută, începând cu 1 ianuarie 2017.
Ulterior, în rezultatul acţiunilor de protest din 17 ianuarie 2017, organizate de FSEȘ, la cerinţa membrilor de sindicat şi pentru a negocia revendicările FSEŞ, Guvernul a propus crearea unei Comisii de negocieri, formată din reprezentanţii FSEŞ şi ai Guvernului. Prin urmare, FSEŞ a decis suspendarea acţiunilor de protest pe parcursul negocierilor, pentru o perioadă de 2 luni.
Astfel, în perioada 17 ianuarie- 10 martie 2017, au avut loc 4 şedinţe ale Comisiei de negocieri. În urma discuţiilor purtate, au fost agreate unele soluţii propuse de Guvern. Totodată, la solicitarea părţii guvernamentale, FSEŞ a acceptat termenul de o lună, în scopul identificării surselor pentru majorarea salariilor angajaţilor salarizaţi conform Reţelei tarifare unice.