În cadrul unei dezbateri la Moldova 1, pe final de campanie, candidaţii prezidenţiali Igor Dodon şi Maia Sandu au continuat să prefere acuzaţiile în locul argumentelor, notează autorii unui articol în cadrul proiectului Sic! Discuţia a stagnat din nou în jurul preferinţelor valorice şi ideologice ale celor doi: România sau Rusia, cine şi cum merge la biserică, sau cine e mai patriot. Nu au lipsit învinuirile reciproce privind activitatea precedentă în Guvern sau că celălalt ar fi omul lui Plahotniuc.
Autorii au selectat din declaraţiile mai importante ale candidaţilor pentru a le verifica veridicitatea. Referitor la declaraţia lui Igor Dodon că „mărfurile din UE au invadat Moldova” autorii menţionează că, în conformitate cu datele Biroului Naţional de Statistică, atât exporturile, cât şi importurile din UE au scăzut după semnarea Acordului în 2014. În 2015, întregul comerţ extern al ţării a fost în declin.
În articolul Sic!se menţionează că afirmaţia lui Igor Dodon poate fi evaluată dintr-un alt punct de vedere. Deşi candidează cu o platformă protecţionistă acum, în timpul în care a fost ministru al economiei volumul importurilor din UE a crescut de la 1,218 miliarde de dolari în 2006 la 2,1 miliarde în 2008, adică aproape s-a dublat în doar doi ani. Concomitent, şi importurile din ţările CSI au crescut cu 716 milioane de dolari, de la 1,021 miliarde la 1,737 miliarde de dolari. În concluzie, afirmaţia că „piaţa internă moldovenească este sau va fi invadată de produse din UE” este manipulatorie. Mai mult decât atât, cel mai apropiat lucru de o „invazie” bruscă a produselor din UE a avut loc anume când Igor Dodon conducea Ministerul Economiei.
Referitor la declaraţia Maiei Sandu despre faptul că „în timpul lui Dodon preţurile la gaz s-au mărit de trei ori”, autorii Sic! spun că strict din punct de vedere al cifrelor Maia Sandu are dreptate, dar sugestia că scumpirea gazului este vina lui Igor Dodon e parţial manipulatorie. „Procesul de scumpire a gazelor a început în decembrie 2005. Igor Dodon devine vice-ministru al economiei abia în mai 2005, iar ministru în 2006, când acordul cu Gazprom e semnat”, se spune în articolul Sic!
Deşi anume acest document prevedea scumpirea treptată a gazelor până în 2011, colega de partid a lui Igor Dodon, Zinaida Greceanîi, în calitatea sa de primi-ministru declara că aceasta era soluţia optimă. Aceasta pentru că ruşii ar fi insistat pe un „preţ european mediu”, acceptând în calitate de compromis o „reeşalonare pe cinci ani”. Aşa sau altfel, observaţia Maiei Sandu e justificată în contextul în care Igor Dodon foloseşte cartea relaţiilor bune cu Moscova drept un atu electoral. Scumpirea gazului demonstrează că, pe când era ministru al economiei, candidatul socialist nu a reuşit să obţină vreo favoare majoră din partea Rusiei.
În concluzie, autorii materialului spun că şi de această dată dezbaterile privind politicile concrete pe care le vor promova cei doi în diferite domenii au lipsit, iar candidatul socialist a fost cel care şi-a permis să distorsioneze realitatea şi faptele mai mult decât oponentul său.