Potrivit cercetărilor de specialitate, poliţiştii au constatat că, în anul 2010, suspectul a importat în ţară acest microbuz. Ulterior, el a stabilit că din anumite motive tehnice nu va avea posibilitatea să-l conducă. Astfel, a hotărât să-l dezasambleze pe piese şi să le vândă, iar venitul urma să fie mult mai mic ca preţul maşinii.
Tânărul mai avea în posesie încă un microbuz de modelul dat, respectiv el i-a modificat WIN-codul cu cel importat, apoi l-a asigurat la o companie de asigurări la suma de 18.000 euro. Ulterior, el urma să primească sume băneşti de la această companie după ce a sesizat poliţia despre furtul maşinii.
În prezent, poliţiştii acumulează probe suficiente în vederea intentării a două cauze penale pentru ”denunţ fals” şi ”escrocherie” în privinţa suspectului.