Select your Top Menu from wp menus

Şi-a bătut joc! Vezi cum a restaurat o icoană cu Iisus – FOTO

O bătrânică din Spania a reuşit să distrugă o icoană din secolul al XIX-lea, după ce s-a oferit să o restaureze.

Femeia, în vârstă de 80 de ani, s-a oferit să restaureze pictura „Ecce Homo”, realizată de Elias Garcia Martinez. Opera aparţine bisericii Borja din Zaragoza, după ce o nepoată de-a artistului a donat-o, scrie click.ro.

Propunerea femeii fost acceptată, întrucât biserica respectivă ducea lipsă de fonduri, iar în acest fel se mai economiseau banii destinaţi restaurării. În plus, ea nu era la prima restaurare a operelor vechi, oficialii bisericii având încredere că restaurarea se va face în cele mai bune condiţii, scrie Global Post.

Rezultatul a fost însă catastrofal, iar bătrâna, realizând ce a făcut, s-a predat autorităţilor.

„Deşi este incredibil, asta este tot ce a mai rămas din munca unui artist ai cărui descendenţi trăiesc în oraşul nostru. Încă nu ştim dacă mai poate fi remediată, dar ce e cert este că vom lua măsuri pentru ca aşa ceva să nu se mai repete niciodată. Oricare ar fi motivele au fost, fără menajamente, acesta trebuie să fie condamnat”, a spus un consilier din oraşul respectiv.

Restaurarea picturii a fost numită de presa din toată lumea „cea mai proastă din istorie”.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/si-a-batut-joc-vezi-cum-a-restaurat-o-fresca-cu-iisus-foto/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19