Select your Top Menu from wp menus

Shor: Statul îşi va păstra cota în BEM. Analist economic: Banca va fi decapitalizată

Președintele Consiliului de Administrație al Băncii de Economii (BEM), Ilan Shor, a declarat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că tranzacția privind achiziționarea băncii „Unibank” va transforma BEM în cea mai mare bancă din R. Moldova, iar statul va păstra cota de acțiuni pe care o deține în capitalul instituției. La rândul său, preșdintele interimar al BEM, Viorel Bârcă, susține că, dacă tranzacția va avea loc, atunci va crește gradul de accesibilitate al clienților la serviciile bancare ale acestor două instituții și banca va deține cea mai mare rețea de filiale din R. Moldova.
Pe de altă parte analistul financiar Alexandru Savva într-un interviu pentru Europa Liberă aminteste ca , problemele la Banca de Economii s-au început cu aşa un termen care se numea „lipsa de lichiditate”, sau lipsa unor mijloace băneşti disponibile.
Acesta mai aminteste si despre un raport al unor experţi din străinătate efectuat sub egida FMI care ziceau că, oricum, nivelul de lichiditate la bancă ridică unele semne de întrebare. Chiar dacă mergem pe ipoteza că Banca de Economii dispune de aceste lichidităţi, prin această tranzacţie de procurare a Unibank, aceste lichidităţi vor ieşi din bancă. Banca iarăşi va fi decapitalizată de bani.
Analistul mai menţionează ca acţionarii Unibank au găsit o modalitate foarte favorabilă de a-şi vânde acţiunile. Acţionarii actuali şi-au procurat cotele de participare printr-o tranzacţie, extrem de scandaloasă, care s-a efectuat fără permisiunea Băncii Naţionale, pe motiv că s-au procurat pachete mai mici decât 5% şi a fost o tranzacţie mai mult sau mai puţin suspectă, pentru că a existat un singur acţionar care deţinea 100% şi a divizat acest pachet în altele mult mai mici, de până la 5%. Şi tranzacţia de la acel moment a valorat în jurul a peste 200 de milioane de lei. Acum, presupun, va fi ceva mai mult. Deci, acţionarii actuali ai Unibank au găsit o ofertă foarte favorabilă de a-şi vinde acţiunile. Pentru ei este un lucru interesant, dar din punctul de vedere al Băncii de Economii nu- pare o variantă atât de optimistă. ”

sursa: National.MD


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/shor-statul-isi-va-pastra-cota-in-bem-analist-economic-banca-va-fi-decapitalizata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19