Aproximativ 20% din populația globului de tulburări ale somnului în perioada de vară, conform Organizației Mondiale a Sănătății. În vreme de caniculă, mortalitatea în rândul persoanelor cu vârste de peste 75 de ani crește cu 20,1 la sută cu fiecare grad care depășește maxima diurnă de 36 de grade Celsius.
Când temperaturile sunt sufocante noaptea, cearceaful se lipește de corp, pijamaua devine reavănă, iar aerul lipsește. Căldura ne împiedică să dormim. Prima reacție: să dăm drumul la aer condiționat, dacă avem instalație de climatizare. Însă de multe consumul de curent ne face să ne răzgândim și să oprim până la urmă aparatul.
Este oare posibil să dormim vara fără aer condiționat? Potrivit tradiției, da. În Egiptul antic oamenii stropeau lenjeria de pat pentru a dormi mai bine și a combate valul de căldură. Există însă și câteva trucuri mai moderne. Cearceafurile din bumbac se pot pune într-o pungă de plastic și lăsate câteva minute la frigider sau în congelator. Nu se vor menține reci toată noaptea, dar ne vor ajuta să adormim. Ori se poate umple termoforul (recipient plat din cauciuc care iarna se umple cu apă caldă) cu apă rece pentru a răci de data aceasta patul, relatează ziarul spaniol El Pais..
Ventilatorul se poate plasa în dreptul geamului pentru a nu lăsa aerul cald să intre în cameră. Sau în dreptul paletelor se plasează un bol cu gheață sau cu apă foarte rece pentru ca jetul de aer să fie mai proaspăt. Un cearceaf umed plasat în fața geamului ar putea fi de asemenea de ajutor
Importantă este și pijamaua, care trebuie să fie cât mai lejeră. Persoanele care preferă să doarmă dezbrăcate o pot face. Este o chestiune de obișnuință. Potrivit unui studiu realizat în Marea Britanie, 57% din persoanele care dorm goale sunt mai fericite în relațiile de cuplu.
Se pot aplica comprese cu apă nu foarte rece în zonele mai sensibile precum gâtul, coatele, călcâiele sau în spatele genunchilor. Când este cald cel mai bine este dormi singur în pat. Dacă se doarme alături de cineva căldura corporală crește, iar lenjeria de pat devine insuportabilă, potrivit site-ului dormir.org.es, dedicat tulburărilor de somn.
continuarea pe agerpres.ro
Astăzi la sediul Central al Judecătoriei Orhei a fost prezentat proiectul viitorului sediu, care va…
Scriitorul Paul Goma a fost comemorat la cei 90 de ani de la naștere, prin…
Alegerile parlamentare din Moldova din 28 septembrie 2025 au fost competitive și au oferit alegătorilor…
În ultimele zile de septembrie, cazurile excepționale în care s-au nimerit cetățenii i-au pus pe…
Potrivit datelor făcute publice de CEC ieri în raionul Orhei au fost exprimate 42684 voturi…
Potrivit datelor CEC în raionul Orhei azi la urnele de vot s-au prezentat 44340 persoane.…