SFÂNTUL NICOLAE – apărătorul celor nedreptăţiţi şi moşul încărcat de daruri pentru copii

Sfântul Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie de creştinii ortodocşi de rit nou , supranumit şi „Făcătorul de minuni”, patron al Greciei şi al altor oraşe din Apusul Europei, este unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinătăţii, numele lui fiind sinonim cu dărnicia şi compasiunea, dar şi cu darurile aduse copiilor.

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mica, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi. Crescut în spiritul poveţei creştine „să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

La primul sinod ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, acesta a fost recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, ajuns, episcop de Myra de la o vârstă fragedă, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfântului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu nuieluşa în semn de avertisment.

Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfântul „a mijlocit” iertarea celui care a fost lovit.

Sfântul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mângâiere. Astfel, el a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. De numele sfântului sunt legate mai multe poveşti creştine, printre care şi aceea potrivit căreia acesta ar fi oferit, în secret, diferite bunuri materiale fiicelor unui om sărac, aflate în pericol de a ajunge sclave pentru că nu aveau o zestre suficientă pentru a-şi găsi un soţ.
Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecăţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume.

Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

„Minunile săvârşite de Sfântul Nicolae, precum învierea celor trei copii omorâţi de un hangiu sau salvarea de la naufragiu a unor corăbii, sunt binecunoscute. De aceea Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Sfântul a venit într-o noapte şi le-a aruncat pe fereastră trei saci de aur, pe care să îi aibă drept zestre pentru a nu fi nevoite să se prostitueze”, a explicat pentru MEDIAFAX părintele Bogdan Teleanu de la Patriarhia Română.

Istoria vieţii Sf. Nicolae vorbeşte şi despre o altă minune şi anume că a izbăvit de la moarte pe trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept. Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe sfânt în ajutor; i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia. Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului; pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit ca bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte, a adăugat părintele Bogdan.

Potrivit preotului, cea mai cunoscută dintre istorisirile legate de Sf. Nicolae este menţionată şi de Dante Alighieri în „Divina Comedie” – „Purgatoriul”.

Apoi, în 1809, Washington Irving (autorul „Povestirilor din caverna adormită”) a scris despre Sinterklaas în „O istorie a New York-ului”. Irving l-a descris pe Sinterklaas ca un omuleţ rotunjor într-un costum danez tipic, cu bufanţi pe genunchi şi o pălărie cu boruri mari, care călătorea pe spatele unui cal, în seara de Sfântul Nicolae.

Părintele Bogdan Teleanu a mai spus că, drept urmare a gestului de bunăvoinţă al Sfântului Nicolae manifestat faţă de fetele bogatului sărăcit, cadoul a fost cel care s-a impus drept emblemă a sărbătorilor de iarnă, în special a Sf. Nicolae şi a Naşterii Domnului. Copiii tuturor ţărilor creştine au fost învăţaţi că, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din ce în ce mai costisitoare, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său.

În colindele româneşti, cântate în plină iarnă, se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr. Asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.

Dacă la Sfântul Andrei se punea la încolţit grâul pentru a vedea cum va fi anul care vine, de Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.

Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike – victorie, biruinţă şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.

În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfântului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, când sunt oferite cadouri copiilor şi săracilor.

Multe ţări şi-au păstrat propriile obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae. Astfel, în unele culturi, Sfântul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sunt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sunt luaţi de asistentul său, Black Peter.

În Germania, Sfântul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mână. Copiii obraznici sunt pedepsiţi cu lovituri de nuia.

La creştinii din Ghana, moşul care aduce daruri vine din junglă, în timp ce în Hawai, el coboară din barcă. În Danemarca, cel care aduce daruri cară un sac în spinare şi este purtat de reni. Copiii pregătesc o farfurie cu lapte sau o budincă de orez, în speranţa că aceasta va fi mâncată de elfi, personaje despre care se crede că îl ajută pe aducătorul de daruri.

Polonezii cred că darurile vin de la stele, în timp ce ungurii spun că ele sunt aduse de îngeri.

sursa: mediafax.ro