La sfârşitul săptămânii trecute peste 70 de persoane deţinute la Penitenciarul nr.18-Brăneşti,Orhei s-au spovedit şi au primit Taina Sfintei Împărtăşanii, la biserica de pe teritoriul instituţiei de detenţie.
Slujba de liturghie a fost oficiată de părintele capelan al bisercii împreună cu un sobor de preoţi din raionul Orhei. Astfel, persoanele de după gratii au avut posibilitatea să-şi ceară iertare de la Dumnezeu, acţiunea fiind prilejuită de începutul Postului Crăciunului, anunţă un comunicat al Departamentului Instituţiilor Penitenciare
Deţinuţii care s-au împărtăşit, au avut parte de o masă cu bucate de post, pregătită de maicile unei mănăstiri din oraşul Sângerei.
În prezent, în Penitenciarul nr.18-Brăneşti, îşi ispăşesc pedeapsa 517 deţinuţi. Potrivit sursei citate acţiuni de acest gen sunt desfăşurate cu regularitate în penitenciarele din ţară.
sursa foto: penitenciar.gov.md