Select your Top Menu from wp menus

Sesiunea de examene 2012 se va desfăşura în perioada 05-22 iunie.

Ca şi în anul trecut, lucrările de examen apreciate cu 90-100% din punctajul maxim şi cele apreciate cu 0-5% din punctajul minim vor fi supuse procesului de reverificare.

Rezultatele examenelor vor fi comunicate de către Agenţia pentru Evaluare şi Examinate în perioada 29-30 iunie. După care, timp de 48 de ore, vor fi recepţionate contestaţiile candidaţilor. Rezultatele contestaţiilor vor fi anunţate pe data de 6 iulie.

Conform informaţiilor Agenţiei pentru Evaluare şi Examinare, în această săptămînă vor fi finalizate testările de laborator la treptele de gimnaziu şi liceu. Până pe data de 16 martie, va fi constituită baza de date privind candidaţii la examenele de absolvire, sesiunea 2012, informează serviciul de presă al Ministerului Educaţiei.

Pe parcursul lunii martie, vor fi organizate pretestări pe un eşantion reprezentativ, atât la treapta de liceu, cât şi la cea de gimnaziu. Iar la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie vor fi organizate şi pretestările republicane.

Materialele pentru examenele finale, pentru toate treptele şcolare, vor fi multiplicate în perioada 26 martie – 21 mai, după care vor fi depozitate în bancă.
Totodată, în luna mai, Agenţia pentru Evaluare şi Examinare va organiza seminare cu preşedinţii Comisiilor raionale/municipale de examene, preşedinţii Centrelor de bacalaureat şi secretarii acestor Comisii/Centre.

Tiparul centralizat al Diplomelor de Bacalaureat va fi efectuat în perioada 07-11 iulie. Absolvenţii vor primi diplomele, de la centrele de Bacalaureat, pe data de 14 iulie.

Sesiunea suplimentară, în acest an, se va desfăşura în perioada 02-18 iulie, iar sesiunea de admitere în învăţămîntul superior se va desfăşura în perioada 16 iulie – 21 august. În învăţămîntul mediu de specialitate, aceeaşi sesiune va avea loc în perioada 1 iulie – 10 august.

sursa: adevarul.md


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sesiunea-de-examene-2012-se-va-desfasura-in-perioada-05-22-iunie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19