Categories: SocialȘtiri

Serviciul unic de urgenţă 112 va fi lansat în Moldova până la finele anului, în regim de testare

În Republica Moldova, serviciul unic de urgenţă 112 va fi lansat până la finele anului, în regim de testare, iar în următorii doi ani acesta urmează să fie utilizat integral. Anunțul a fost făcut de ministrul tehnologiei informaţiei şi comunicațiilor, Vasile Botnari, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN. „Este important să înglobăm toate numerele de urgenţă 901, 902, 903, 904 într-un serviciu unic, pentru că practica ne arată că atunci când este un apel de urgenţă este foarte necesar să fie implicate mai multe servicii”, a declarat Vasile Botnari. Pentru funcționarea serviciului vor fi cheltuiți aproape 6 milioane de euro. Dezbaterea privind nevoia unificării serviciilor de urgență a revenit în atenția opiniei publice în februarie, după ce soția fostului deputat Andrei Baștovoi, Svetlana, a murit din cauza unei intoxicări cu gaze. Pentru că ușa casei era închisă, medicii sosiți cu ambulanța nu au reușit să-i acorde un prim ajutor. „Dacă funcționa serviciul 112, cazul Baștovoi nu s-ar fi întâmplat”, a declarat anterior premierul Pavel Filip.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

7 luni ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

8 luni ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

8 luni ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

8 luni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

8 luni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

8 luni ago