Categories: SocialȘtiri

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat pînă la 2 august secetă hidrologică

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat Cod galben de secetă hidrologică, valabilă pe întreg teritoriul ţării, în perioada 20 iulie–2 august, informează MOLDPRES.

Potrivit specialiştilor SHS, seceta hidrologică în rîurile şi lacurile din ţară este cauzată de lipsa precipitaţiilor  şi temperaturile înalte ale aerului. În context, Ministerul Mediului solicită populaţiei şi îndeosebi agenţilor economici să consume raţional resursele de apă. De asemenea, din 20 iulie în R. Moldova este anunţat Cod galben de vreme caniculară, astfel în următoarele zile valorile termice vor depăși 33 de grade Celsius. Cel mai cald va fi în zona de sud a ţării, unde termometrele vor indica la sfîrşitul săptămînii curente, ziua, peste 36 de grade. Noaptea temperaturile vor oscila între 16-23 de grade.

La rîndul său, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale  a anunţat că va dubla numărul corturilor anticaniculă în municipiul Chișinău. Corturile suplimentare vor fi instalate de sîmbătă, iar  aici oamenii vor putea beneficia de apă și primul ajutor calificat. Corturile vor funcționa în intervalul orelor 10.00–18.00 pe parcursul zilelor toride. Pînă în prezent în ţară au fost create 13 puncte de reabilitare anticaniculă în care zilnic se adresează aproape 5000 de persoane.

Conform specialiştilor SHS, Codul galben prevede condiţii ale vremii potenţial periculoase, fenomene meteorologice care sînt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago