O femeie din Peresecina a avut parte de asistenţă medicală, datorită ajutorului acordat serviciului 903 de către salvatorii din Orhei. Accesul medicilor la pacienta, care locuieşte într-o zonă cu drum devenit impracticabil din cauza troienelor, a fost asigurat de o autospecială din cadrul DSE Orhei.
Astăzi dimineaţă, o ambulanţă din Orhei nu a putut răzbate prin nămeţi în sectorul vilelor din apropierea satului Peresecina. Echipa de urgenţă medicală a apelat la ajutorul DSE Orhei. Potrivit locotenentului major Dumitru Belinschi, medicul şi felcerul au fost preluaţi de o autospecială a pompierilor. Datorită acestei intervenţii, în final, pacienta a ajuns la Spitalul din Orhei.
Foto: DSE Orhei
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…