Serialul TV ‘Games of Thrones’ va avea două noi sezoane

Serialul TV de mare succes ‘Games of Thrones’ (‘Urzeala tronurilor’) va avea două noi sezoane, al cincilea și al șaselea, a anunțat marți canalul HBO, preluat de AFP.

‘Game of Thrones’ — difuzarea sezonului al patrulea a început duminică în Statele Unite—, ‘este un fenomen care nu are niciun echivalent. David Benioff și D.B. Weiss (creatorii serialului) și talentații lor colaboratori se depășesc mereu’, a afirmat într-un comunicat Michael Lombardo, șef de programe la HBO.

Realizată după seria de romane ‘A Song of Ice and Fire’ a americanului George R.R. martin, saga ‘Games of Thrones’, filmată cu o bogăție de mijloace puțin obișnuită la televiziune, prezintă lupta necruțătoare a câtorva mari familii pentru cucerirea ‘Regatului celor șapte coroane’, pe continente imaginare, înrt-o perioadă inspirată din Evul Mediu.

Primul episod din sezonul al patrulea, difuzat duminică, a fost vizionat de 6,6 milioane de telespectatori, cea mai bună audiență înregistrată de HBO de la ultimul episod din ‘Clanul Soprano’, urmărit în 2007 de 11,9 milioane de telespectatori.

sursa: agerpres.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

2 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova…

2 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă, examinarea recursului în care SRL Genesis International cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

2 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

4 zile ago

Bașcana Evghenia Guțul riscă închisoare de până la șapte ani în cazul finanțării ilegale a fostului partid Șor, scos în afara legii

Procuratura Anticorupție a informat, miercuri, 24 aprilie, că finalizat urmărirea penală și a expediat în…

4 zile ago