Categories: EconomicSocialȘtiri

Sergiu Pușcuța: 100% din impozitul persoanelor fizice vor merge către bugetele locale

În ultimii ani, situația din Republica Moldova în domeniul finanțelor publice locale continue să evolueze și se întreprind acțiuni pentru sporirea proceselor de gestionare mai eficientă a mijloacelor publice. Despre aceasta a comunicat vicepremierul, Sergiu Pușcuța, ministrul al finanțelor, în cadrul întrevederii cu raportorii Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei ce au întreprins o vizită de post-monitorizare la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Congresului Autorităților Publice Locale din Moldova, Sergiu Pușcuța a apreciat drept o realizare faptul că în ultimii ani s-a schimbat modul de formare a bugetelor locale, ce urmărește consolidarea autonomiei financiare a autorităților locale. În consecință , nu mai există raporturi financiare de subordonare între unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi și doi. De asemenea, a fost minimalizată posibilitatea implicării factorului politic în efectuarea transferurilor de la bugetul de stat pentru cele locale.

Ministrul a afirmat că pentru instituția pe care o conduce, dar și pentru autoritățile locale, rămâne a fi o provocare identificarea formulei corecte și echidistante la capitolul includerea în transferurile cu destinație generală din bugetul de stat către bugetele locale a cheltuielilor necesare întreținerii și dezvoltării infrastructurii drumurilor locale.

O altă provocare este punerea în aplicare a noii legi cu privire la sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, conform căreia, la nivel local, la capitolul salarizare, cheltuielile au crescut cu 1,6 miliarde de lei. Astfel, autoritățile caută soluții financiare pentru a reuși să acopere cheltuielile pentru funcționarea instituțiilor finanțate din bugetele locale. Ministrul a mai afirmat că o provocare pentru întreaga țară este necesitatea de a fortifica autonomia locală financiară, de a respecta principiul entității fiscale, iar povara fiscală asupra mediului de afaceri să fie una corect amplasată și să nu creeze condiții de concurență neloială în mediul de afaceri.

Potrivit lui Sergiu Pușcuța, pentru anul 2020 s-a făcut încă un pas important în scopul sporirii autonomiei financiare locale, fiind preconizat că deja 100% din impozitul pe venit al persoanelor fizice vor fi direcționate către bugetele locale. Totodată, s-a stabilit că 10% din impozitul pe venit al persoanelor juridice, din activitatea de întreprinzător, de asemenea, să fie repartizate bugetelor locale. Ministrul finanțelor a mai opinat că procesul de descentralizare, de fortificare a autonomiei locale este unul continuu.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago