Categories: PoliticȘtiri

Sergiu Litvinenco: Derapajele antidemocratice sunt evidente, există suspiciuni de cenzură

Partidul Acțiune și Solidaritate denunță unele derapaje antidemocratice din partea guvernării. Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco remarcă anumite abuzuri ale Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, cum ar fi o posibilă tentativă de aplicare a cenzurii.

Consiliul Audiovizualului a emis o atenționare pentru furnizorii de servicii media prin care le indică jurnaliștilor cum trebuie să reflecte subiectele legate de COVID-19 și impune prezentarea poziției oficiale ale autorităților, ceea ce poate fi considerată ca fiind cenzură, este de părere Sergiu Litvinenco.

Există derapaje antidemocratice vizibile. Prin dispozițiile acestei comisii, s-au făcut derogări de la lege. Întrebarea este dincolo de legalitate, care este necesitatea și oportunitatea. Mâine, poimâine, ne vom trezi cu modificări la Codul Penal. Vedem că astăzi Consiliul Audiovizualului a emis o scrisoare circulare prin care încearcă de fapt instituirea cenzurii. Avem temerea că lucrurile vor degrada, vom fi foarte atenți vom monitoriza activitatea Comisiei pentru Situații Excepționale.”, a comentat pentru Radio Chișinău, Sergiu Litvinenco.

Luni, 23 martie, Comisia Națională pentru Situații Excepționale a decis prin derogare de la Codul Serviciilor Media Audiovizuale ca ședințele CA să fie deliberative în prezența a patru mebri, iar hotărârile să fie adoptate cu votul majorității celor prezenți.

Sergiu Litvinenco consideră că cea mai mare provocare pentru sistemul medical este protecția medicilor, el recomandă crearea unui mecanism de prevenire a infectării doctorilor și a familiilor lor, de exemplu cazarea în locuri speciale.

sursa: radiochisinau.md

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago