Categories: PoliticȘtiri

Sergiu Litvinenco a sesizat Curtea Constituţională cu privire la legea prin care SIS a fost scos din subordinea Preşedintelui

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a sesizat astăzi Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legii prin care Serviciul de Informaţii şi Securitate a fost scos din coordonarea Preşedintelui Republicii Moldova. Deputatul a solicitat şi suspendarea acţiunii legii până la examinarea în fond a sesizării.

Coaliţia Dodon-Şor la adoptarea legii a încălcat mai multe prevederi ale Constituţiei Republicii Moldova atât pe fond, cât şi pe procedură, printre care:

1) Articolul 87 alin.(4), care prevede că Preşedintele Republicii Moldova poate lua măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice. Prin ceea ce a făcut noua coaliţie, aceste prevederi constituţionale sunt golite de conţinut.

2) Articolul 2 (suveranitatea aparţine poporului) coroborat cu art.38 şi art.39, prin faptul că Preşedintelui i se iau atribuţii care existau la momentul alegerilor. Oamenii au votat un preşedinte cu anumite atribuţii, respectiv preşedintele trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exercita mandatul oferit de oameni conform competenţelor conţinute în legislaţie la momentul alegerilor.

3) Articolul 1 alin.(3) – principiul statului de drept prin faptul că: a) au fost încălcate flagrant procedurile parlamentare într-o măsură care excede cu mult principiul autonomiei regulamentare şi b) stabilitatea juridică şi previzibilitatea legislaţiei, întrucât aceleaşi articole se modifică deja a treia oară timp de patru ani.

Toate derapajele de la principiile democratice şi ale statului de drept pe care le comite coaliţia Dodon-Şor vor fi reclamate în vederea stopării. În plus, vom lupta prin toate mijloacele posibile pentru a debarca de la guvernare hoţii şi corupţii din actualul Parlament, astfel încât să declanşăm cât mai repede alegeri parlamentare anticipate”, scrie Sergiu Litvinenco.

sursa: tvrmoldova.md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

2 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

2 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

2 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

2 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

2 zile ago