Select your Top Menu from wp menus

Separatiştii au declarat patru polițiști – „persona non grata” în regiunea transnistreană

Patru angajaţi ai Ministerului de Interne au fost declaraţi „persona non grata” pe teritoriul regiunii transnistrene. Decizia aparţine aşa zisului minister de externe de la Tiraspol, care invocă că aceştia ar fi răpit o persoană.

În timp ce Tiraspolul susţine că poliţiştii escortau un infractor reţinut în Transnistria şi urma să fie consultată şi partea transnistreană, Chişinăul spune că poliţiştii îşi îndeplineau atribuţiile de serviciu.

Ion Bodrug, membru al Comisiei Unificate de Control a explicat pentru Ziarul Naţional că persoana escortată se afla în penitenciarul nr.12 din Tighina pentru că săvârşise un omor în Federaţia Rusă, iar cauza acestuia se afla în judecată. „Noi, de obicei, colaborăm cu autoritățile din stânga Nistrului, dar aici nu era cazul, nu era prima ședință de judecată. Este o decizie ilegală de a-i declara persona non grata pe acești polițiști care doar și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu. Forțele transnistrene vor să destabilizeze situația în zona de securitate”, a declarat Ion Bodrug pentru aceeaşi sursă.

Menţionăm că în ultimele săptămâni au avut loc mai multe incidente în zona de securitate a Republicii Moldova. Mai mult de atât, şeful administraţiei oraşului Tighina a declarat, în repetate rânduri, că va face tot posibilul pentru a scoate poliţiştii, dar şi angajaţii penitenciarului nr.8 şi 12 din oraş. Aceasta în pofida acordului încheiat în 1992, care prevede controlul asupra oraşului Tighina de către ambele părţi.

sursa: Moldova.ORG


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/separatistii-au-declarat-patru-politisti-persona-non-grata-in-regiunea-transnistreana/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19