Senatorul american John McCain a declarat la Chişinău că Statele Unite vor ajuta Moldova în perioada importantă pe care o parcurge acum spre Uniunea Europeană. Declaraţia a fost făcută la întâlnirea cu premierul Iurie Leancă, anunţă un comunicat de presă al Guvernului. „Noi vă susținem, noi credem în voi și știm că treceți printr-o perioadă dificilă”, a spus John McCain, citat de serviciul de presă al executivului. McCain este însoţit de alţi trei senatori republicani, reprezentând comisiile pentru relații externe și pentru energie și resurse naturale din Senatul Statelor Unite. Potrivit comunicatului de presă, senatorii şi premierul Iurie Leancă au discutat despre intensificarea relaţiilor politice şi comerciale, atragerea investițiilor, securitatea energetică, evoluţiile regionale şi reglementarea conflictului transnistrean.
sursa: europalibera.org
În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…
Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…
Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…
Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…
EXTERN UNICEF: Aproape 2.000 de copii au fost uciși sau răniți de la începutul războiului…