Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Semnăturile a 37 din cei 38 de primari din raionul Orhei stau pe o scrisoare critică la adresa autorităților UE

Semnăturile majorității covârșitoare a primarilor din raionul Orhei stau pe o scrisoare critică la adresa autorităților UE. Potrivit documentelor publicate pe site-ul jurnal.md, adresări similare au fost semnate de 713 primari din întreaga țară. Singurul primar din raionul Orhei, care nu a semnat scrisoarea,  este cel din Vatici, Ruslan Vascan.

Reprezentanţii administraţiilor publice locale se arată dezamăgiţi de decizia de suspendare de către UE a asistenţei macrofinanciare, care, potrivit lor, ar fi fost luată sub presiunea unor lideri ai opoziţiei de la Chişinău.

În aceeași zi de miercuri, 18 iulie,  într-o altă scrisoare către oficialii europeni, 27 de președinți de raioane, printre care și președintele raionului Orhei, Tudor Golub, s-au declarat dezamăgiți de suspendarea finanțării din partea UE.

Orhei by Jurnal on Scribd


Pe de altă parte,  într-un interviu pentru Europa Liberă directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, constată că o astfel de adresare ar fi în dezavantajul guvernării, deoarece problemele abordate în cazul dat sunt de cu totul alt ordin decât cele ce țin de competența administrației publice locale.

Tot într-un interviu pentru Europa Liberă,  europarlamentarul PPEM, Cristian Preda recomandă politicienilor de la nivel local din Republica Moldova să-i tragă de mânecă pe Filip, pe Candu, pe Plahotniuc, pe Dodon, dacă vor într-adevăr ca Bruxelles-ul să sprijine în continuare Republica Moldova.

Acum două săptămâni, Parlamentul European a adoptat la inițiativa a 5 grupuri parlamentare din acest for  o Rezoluţie referitoare la Republica Moldova, ca urmare a invalidării alegerilor locale din Chişinău. Prin această Rezoluţie Parlamentul European recomandă Comisiei Europene să suspende asistența macrofinanciară pentru țara noastră.

Printre altele,  în rezoluție se spunea că PE  își reiterează îngrijorarea cu privire la concentrarea puterii politice și economice în mâinile unui grup restrâns de persoane, deteriorarea statului de drept, a standardelor democratice și a respectării drepturilor omului, politizarea excesivă a instituțiilor statului, corupția sistemică, anchetarea insuficientă a fraudei bancare din 2014, și pluralismul limitat al mijloacelor de informare în masă; își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa de independență a sistemului judiciar, și în special față de cazurile de justiție selectivă folosite ca instrument pentru a exercita presiune asupra opozanților politici; invită autoritățile moldovene să reformeze sistemul judiciar, inclusiv numirea noilor judecători, astfel încât să împiedice sistemul judiciar să intervină în procesul politic și electoral sau să submineze în orice alt mod voința poporului din Moldova exprimată în mod democratic.

RadioOrhei

Recent Posts

Republica Moldova a mai coborât cu o poziție în Indicele libertății realizat de Freedom House

Pentru anul 2024, Republica Moldova a înregistrat un scor de 60 de puncte, în Indicele…

o zi ago

Comunicat DSE Orhei: atenție de sărbătorile Pascale!

În fiecare an în preajma sărbătorilor de Paști, pompierii din Orhei, Telenești, Rezina și Șoldănești…

o zi ago

Anul trecut familia deputatei din Orhei, Mariana Cușnir s-a înavuțit cu un spațiu comercial estimat la 300 mii lei, care a fost donat de părinți

Potrivit declarației de avere și interese personale depuse de deputata din Orhei, Mariana Cușunir aceasta…

3 zile ago

Veniturile familiei președintelui raionului Orhei în 2024: salariu, pensie MAI, remitențe și alocații din România

Anul trecut, președintele raionului Orhei, Vasile Adașan a avut un salariu total de peste 275…

o săptămână ago

Comunicat DSE Orhei: Două autospeciale moderne vor suplini remiza Direcția Situații Excepționale mun. Orhei de sărbătoarea națională ZIUA SALVATORULUI

În anul 2021 Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională a inițiat proiectul ”Renovarea și modernizarea tehnică…

2 săptămâni ago