Şeful secţiei obstetrică perinatologică din cadrul Spitalului raional Soroca a fost reţinut, acum câteva ore, de către ofiţerii direcţiei Nord a CNA.
Medicul este suspectat că ar fi pretins şi primit 3500 de lei de la o pacientă pentru efectuarea unei operaţii cezariene şi acordarea ajutorului medical postnatal.
Reţinerea a avut loc imediat după transmiterea banilor. În acest caz a fost deschis un dosar penal în temeiul art. 324 Cod penal – corupere pasivă, iar dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la 10 ani de închisoare.
În prezent, acesta este reţinut pentru 72 de ore şi se deţine în izolatorul de detenţie preventivă.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…