Şeful Fiscului republican, Ion Prisăcaru, a declarat astăzi, în cadrul unei întrevederi cu agenţii economici din raionul Orhei, că pe viitor nu îi va mai invita la astfel de întruniri. Aceasta, deoarece în curând, instituţia pe care o conduce va utiliza un sistem de teleconferinţă prin intermediul căruia orice contribuabil va putea primi audienţă şi consultanţă folosind calculatorul, fără a mai fi nevoiti sa se deplaseze. Serviciul „anticamera online” ar trebui să devină disponibil în zilele de miercuri, iar la acest tip de audienţe şeful Fiscului va fi asistat de specialişti din diferite domenii.
În cadrul întrevederii cu contribuabilii din raionul Orhei, Prisăcaru a mai menţionat că pe viitor se va merge în continuare pe eliminarea sistemului de aplicare a sancţiunilor în favoarea conformării benevole. Acesta a declarat că până la sfârşitul anului urmează să fie votat un proiect de lege care să aducă mai multă claritate în domeniu. Raţionamentul acestor prevederi constă în faptul că determinarea contribuabilului de a indica benevol salarii şi venituri mai mari va aduce mai multe incasări la buget sub formă de impozite decât cele care ar proveni de pe urma aplicării amenzilor .
Printre alte inovaţiuni care urmează a fi aplicate în domeniul fiscal, Ion Prisăcaru a specificat elaborarea unui Ghid destinat persoanelor care abia îşi lansează propria afacere. O iniţiativa presupune ca un contribuabil nou-înfiinţat va putea fi verificat de angajaţii fiscului doar după ce acesta a fost instruit în cadrul a 4 lecţii despre noţiunile de bază din legislaţia fiscală şi cea a muncii.