Şeful Direcției Combaterea Crimei Organizate, Tudor Bejan, a fost demis astăzi din funcție în legătură cu cazul de la începutul lunii aprilie, în vama Leuşeni-Albiţa, când mai mulţi ofiţeri înarmați au intrat într-un autocar plin cu moldoveni care veneau din Italia şi au făcut o percheziţie amănunţită, fără să găsească nimic, scrie jurnal.md
Bejan a fost suspendat atunci din funcție împreună cu șeful Direcției Servicii Operative din cadrul MAI, Alexandru Jizdan, și alți 5 polițiști.
Alexandru Jizdan a scăpat însă basma curată, spre deosebire de fostul său coleg. Jizdan fost repus în funcție tot astăzi. La fel și ceilalți 5 polițiști, care s-au ales doar cu o mustrare aspră.
Astfel, Bejan este unicul care a zburat din funcție după acel caz. El crede că anume condamnarea lui Makena i-ar fi jucat festa. Acesta presupune că liderul grupării criminale ar avea pile sus puse şi s-ar fi răzbunat astfel pentru condamnarea sa la 19 ani de puşcărie.
Ministerul de Interne a promis că mâine va veni cu reacţii.
La începutul lunii aprilie, poliţiştii au oprit un autocar cu mai mulți moldoveni care veneau din Italia. Ofiţerii înarmați au acţionat în baza unei informaţii operative precum că în autobuz ar fi un de kilogram de heroină. Acum o lună, acelaşi autocar a adus în ţară jumătate de kilogram de heroină. Anterior, Vlad Filat a cerut public suspendarea din funcţie a tuturor celor care au participat la operaţiune, indiferent de funcţii sau grade.
sursa: jurnal.md
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…