Select your Top Menu from wp menus

Șeful Centrului de Medicină Legală a fost reținut în dosarul expertizelor

Directorul Centrului de Medicină Legală a fost reținut în dosarele ce vizează expertizele trucate, contabilitatea neagră și corupția din instituție. Acesta urmează a fi escortat la Procuratura Anticorupție pentru a fi audiat pe marginea suspiciunilor de implicare în schemele de corupție, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție, procurorii vor cere instanței de judecată arestarea preventivă a șase medici legiști din cei zece reținuți acum două zile. Patru din ei colaborează cu ancheta vor fi cercetați în stare de libertate.

Medicii legiști sunt învinuiți că pretindeau plăți pentru denaturarea concluziilor în rapoartele de expertiză a cauzei morții unor persoane. Plățile variau între 900 și zece mii de lei și nu erau contabilizate în casieria instituției.

În cadrul perchezițiilor desfășurate la domiciliile celor vizați au fost ridicate zeci de mii de euro și de lei, bijuterii din aur, precum și înscrisuri de ciornă ce ar reprezenta contabilitatea neagră sau banii care nu ajungeau în casieria instituției.

Proveniența bunurilor și mijloacelor bănești ridicate urmează a fi stabilită în cadrul anchetei.

Pe acest caz au fost pornite două cauze penale – pentru corupere pasivă și escrocherie.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/seful-centrului-de-medicina-legala-a-fost-retinut-in-dosarul-expertizelor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19