Categories: SocialȘtiri

Şeful Baroului de Avocaţi al sectorului Rîşcani reţinut pentru trafic de influenţă

Procuratura Anticorupţie anunţă despre reţinerea în flagrant a Şefului Baroului de Avocaţi al sectorului Rîşcani al capitalei pentru comiterea traficului de influenţă.

Operaţiunea de reţinere a avut loc în seara zilei de ieri, după ce acţiunile coruptibile ale avocatului au fost documentate timp de mai multe luni. Astfel, acesta a pretins de la o persoană învinuită de comiterea traficului de persoane 135 mii lei. Pentru această sumă, avocatul i-a promis învinuitului că-i poate influenţa pe reprezentanţii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane din cadrul MAI să emită o decizie favorabilă în privinţa sa, precum şi să-i determine pe judecătorii Curţii de Apel Chişinău să nu-i schimbe măsura preventivă – arestul la domiciliu, aplicată de instanţa de fond.

Acesta a fost reţinut de procurorii anticorupţie, de comun cu Serviciul Protecţie Internă şi Aticorupţie al MAI, în incinta Baroului de Avocaţi sect.Răşcani, imediat după primirea ultimei tranşe de bani, solicitate de la învinuit.

Pentru comiterea traficului de influenţă, legislaţia prevede amendă în mărime de la 4000 la 6000 unităţi convenţionale sau închisoare de la 3 la 7 ani.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago