Categories: PoliticRegiuneȘtiri

Şefii “Pentru Orhei” se schimbă ca mănuşile. Cel de-al patrulea e tot un apropiat al lui Ilan Shor

Asociaţia Obştească “Pentru Orhei”, care este utilizată de Ilan Shor şi echipa acestuia pentru finanţarea şi organizarea diverselor acţiuni publice – sociale, culturale, etc.,  are un nou şef. Ca şi conducătorii precedenţi, actualul preşedinte este o persoană foarte apropiată lui Shor. Este vorba despre Pavel Verejanu, până acum cunoscut ca lider al fracţiunii majoritare din Consiliului Municipal Orhei şi unul din fruntaşii Partidului „Șor”. Verejanu este deja al patrulea şef al “Pentru Orhei”, în decurs de  puțin  peste 2 ani de la înfiinţarea acestei organizații.

Potrivit ultimelor modificări înregistrate la Ministerul Justiției, Pavel Verejanu a devenit președinte al asociaţiei la sfârşitul lunii decembrie trecut. El l-a înlocuit pe Viorel Melnic,  fostul șef al Serviciului Vamal și fostul acționar al Unibank – una din cele trei  3 bănci devalizate în contextul miliardului furat.   Despre Viorel Melnic se mai cunoaşte că a fost asociat cu Ilan Shor în afacerea cu magazinele duty-free din Kârgâzstan, care ulterior a fost cedată unei firme din Federația Rusă, după cum a dezvăluit o investigaţie RISE Moldova.

Înainte de Melnic, „Pentru Orhei” a fost condusă de Ilona Shor, sora lui Ilan Shor.

Şi mai înainte, în fruntea asociaţiei s-a aflat Maria Albot, soțul căreia,  Sergiu Albot, a fost președinte al Băncii Sociale. După ce Ilan Shor a ajuns primar la Orhei, Sergiu Albot   a condus  o perioadă de timp Î.M ”Orhei-Transport”.

În afară de președintă la  “Pentru Orhei”, Maria Albot a fost şi vicepreşedintă a Fundaţiei de caritate “Miron Șor”, dar şi angajată a companiei ”Dufremol”, care face parte din grupul companiilor gestionate de familia Shor. Atât firma Dufremol, cât şi angajaţii acesteia s-au remarcat prin donaţiile generoase, de câteva milioane de lei, virate pe contul MSPR „Ravnopravie” în anul 2015 – atunci când Ilan Shor candida din partea acestei formaţiuni la funcţia de primar de  Orhei.

Publicitate/Comunicate

  • Pentru detalii privind plasarea pe Site-ul nostru a publicităţii, comunicatelor şi altor produse promoţionale,  accesaţi...

RadioOrhei

Recent Posts

Scade prețul gazelor naturale. ANRE a aprobat un nou tarif

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat un nou tarif pentru gazele naturale…

6 ore ago

Judecătoria Orhei a anulat decizia prin care o localitate din raion a aprobat sponsorizarea cu cetățeanul ruso-israelian Igal Shved

Decizia prin care consiliul sătesc Mîrzești din raionul Orhei a aprobat condițiile de sponsorizare a…

8 ore ago

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

7 zile ago