Conducerea Procuraturii Generale, a Centrului Naţional Anticorupţie, a Băncii Naţionale a Moldovei, dar şi conducerea Ministerului Finanţelor, urmează a fi audiată în plenul Parlamentului astăzi, 2 decembrie, în cadrul unei şedinţe cu începere de la ora 12.00. Audierile au fost solicitate de Partidul Socialiştilor, iar preşedintele acestuia, Igor Dodon, a anunţat că vor fi organizate proteste în faţa legislativului, transmite IPN.
PSRM a solicitat audierea factorilor de decizie a instituţiilor în cauză în privinţa fraudei din sectorul bancar şi a acţiunilor efectuate pentru elucidarea acestui caz. Propunerea a fost susţinută şi de Partidul Liberal Democrat.
Socialiştii insistă ca audierile să fie deschise. Pentru a pune presiune pe Parlament să ia decizia privind arestarea persoanelor responsabile de furtul miliardului aceştia vor organiza proteste.